Epuizarea generată de job nu e o simplă stare de stres; așadar, nici nu poate fi tratată ca atare. Diferența între stres și burnout este explicată de specialistul în psihiatrie pentru a ne putea face o radiografie corectă a ceea ce simțim și pentru a căuta tipul de ajutor adecvat.
În urma unui sondaj EU-OSHA (Agenția Europeană pentru Siguranță și Sănătate la Locul de Muncă) dat publicității la finalul lui 2025, 29% dintre angajații europeni experimentează stări de stres, depresie sau anxietate produse de activitatea profesională.
Iar o cercetare recentă desfășurată la nivel global a stabilit că 10% din populația lucrătoare a Europei bifează clar simptomele care definesc burnout-ul. Pe acestea ni le rezumă Dr. Vlad Tâu, Medic Specialist Psihiatrie la Clinica Medsana Primăverii:
- Epuizarea: nu mai ai energie pentru nimic.
- Cinismul: te distanțezi de muncă, de colegi; lucrurile pe care le faci ți se par absurde.
- Ineficiența: ți se pare că nu mai ești productiv, nu mai contribui cu nimic.
„Diferența între un simplu stres și burnout nu este în gradul la care le resimțim, ci în natura lor. Stresul ne activează, ne împinge către acțiune, ne activează răspunsul «luptă sau fugi». Chiar dacă este vorba despre o sarcină de serviciu sau un eveniment din viața profesională. Pe când burnout-ul este «nu mai am nimic, nu mai am energie, nu mai am motivație, nu mai îmi pasă».” – explică specialistul în psihiatrie.
O altă mare diferență stă în durata de persistență a stării apăsătoare: stresul se rezolvă când stimulul dispare, pe când epuizarea produsă de burnout nu se rezolvă de la sine, prin depășirea momentului stresant.
Așadar, cum se poate ieși din starea de burnout?
Din păcate, nici cel mai luxos concediu sau vacanța cea mai plină de activități grozave nu poate „șterge” starea de burnout, restabilind sănătatea fizică și mintală.
„Nu mai avem energie să ne bucurăm de ce se întâmplă în jur. Ajungem într-o stare constantă care, în timp, poate duce și la tulburări de anxietate și la depresie”, trage un semnal de alarmă medicul psihiatru Vlad Tâu.
Asta în timp ce pacientul se amăgește cu gândul că, dacă viața continuă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, starea de burnout se va disipa de la sine.
Acest lucru nu este niciodată posibil, iar literatura de specialitate o explică: burnout-ul aduce modificări atât în procesele chimice care au loc la nivelul creierului, cât și în modul de funcționare a acestuia, în special în două zone:
- cortexul prefrontal, care se vede copleșit de secreția abundentă și mereu prezentă de cortizol;
- amigdala, care devine hiperactivă și își aruncă proprietarul într-o stare continuă de alertă.
Astfel, „vindecarea” de burnout nu poate fi o chestiune de voință sau de autoconvingere, ci trebuie aplicată o strategie complexă de tratare, care implică o reechilibrare fizică, mintală, emoțională, dar și de mediu profesional.
Burnout-ul începe să fie acceptat de angajatori și recompensat
Faptul că burnout-ul nu este un „moft al angajatului care nu vrea să se spetească”, ci o tulburare reală de sănătate mintală o certifică și faptul că unele state au început cu ani în urmă să calculeze pierderile pe care economiile lor le suferă din cauza acestei probleme. De exemplu, Germania atribuie burnout-ului pierderi de aproximativ 9 miliarde de euro anual, iar Elveția – între 5 și 5,8 miliarde de franci pe an.
Atenție, însă: cele mai ridicate niveluri de epuizare profesională de pe teritoriul european au fost raportate în țările din estul și sud-estul continentului, țări care prezintă contextul ideal pentru burnout:
- un produs intern brut mai scăzut decât restul Europei;
- o ierarhie mai aglomerată la locul de muncă, în instituții sau companii;
- o rețea de suport psiho-social puțin dezvoltată.
Tot în Europa, cea mai afectată categorie de angajați este cea cu vârste între 18 și 24 de ani, 20% dintre aceștia raportând probleme de sănătate mintală generate de activitatea profesională.
Vestea cea bună este că Organizația Mondială a Sănătății a inclus burnout-ul în Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD-11) ca un „fenomen ocupațional”, nu ca o condiție medicală de sine stătătoare.
Această condiție este definită strict ca un sindrom rezultat din stresul cronic la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes, iar în mai mult de o treime dintre țările europene – între care Danemarca, Țările de Jos, Franța, Portugalia – angajații afectați pot solicita sprijin juridic și financiar pentru a obține tratamentul adecvat.
Din păcate, în România pașii în această direcție sunt timizi la nivel legislativ, conceptul de burnout nereușind, până acum, să intre în Legea Securității și Sănătății în Muncă și să fie recunoscut ca risc psihosocial. Aceasta face ca specialiștii în psihologie și medicii psihiatri să nu poată menționa acest burnout-ul ca diagnostic în cazurile examinate.
Totuși, angajații români pot solicita concediu medical plătit conform legii pe baza unui diagnostic secundar înrudit cu epuizarea profesională, precum: episod depresiv, tulburare de anxietate generalizată, sindrom de oboseală cronică.
Specialiștii Medsana în sănătate mintală vă stau la dispoziție pentru o evaluare riguroasă și personalizată a fiecărui caz în parte și cu cele mai bune recomandări pentru combaterea stării de burnout.
Alte noutăți
