Fiecare destinație are un profil specific de risc, iar fiecare călător – nevoi medicale particulare. Totuși trusa generală „de prim ajutor” trebuie să-și găsească locul în orice valiză care călătorește spre o vacanță, iar medicul de familie explică modul corect de utilizare a acesteia.
Cu precădere în ultimii 20 de ani – de la aderarea României la spațiul UE, mobilitatea tot mai extinsă, atât din punct de vedere teritorial, cât și în interiorul populației (tot mai multe persoane își permit să călătorească în destinații îndepărtate) a adus multe transformări în trusa medicală de călătorie.
Un lucru rămâne constant, totuși, conform studiilor: femeile sunt acelea preocupate, în mod preponderent, de compunerea trusei medicale de vacanță, având o mai bună cunoaștere a stării de sănătate a membrilor familiei, precum și o percepție mai acută a posibilelor riscuri implicate de o călătorie.
În schimb, bărbații care călătoresc singuri se bazează pe resursele de la destinație, precum farmacii, supermarketuri sau trusele de prim ajutor din hoteluri.
Cum pregătesc trusa medicală pentru concediu călătorii de diverse vârste
Pentru călătorii aparținând generației Milenialilor și Gen Z – în mare, cei cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani – partea de lifestyle a trusei de vacanță este foarte importantă, incluzând: suplimente de vitamine și minerale, produse împotriva alergiilor, produse pentru îngrijirea pielii etc.
În paralel, persoanele de vârsta a treia care se pregătesc pentru o călătorie – iar aproximativ 30% dintre călătorii de la nivel mondial au depășit pragul de 60 de ani – pun în centrul trusei medicale tratamentele pentru bolile cronice de care suferă, precum afecțiuni cardiovasculare sau diabet.
Acestora din urmă, doamna Dr. Maria Ilie, Medic Specialist Medicină de Familie la Clinica Medsana Cotroceni, le recomandă atât o discuție cu medicul curant înainte de planificarea călătoriei pentru a se asigura că starea de sănătate le permite să se bucure de această vacanță, cât și un consult medical complet înainte de plecare.
De asemenea, specialistul avertizează că bolile cronice se pot exacerba în timpul călătoriilor, afirmație bazată atât pe experiența de cabinet, cât și pe studiile derulate pe subiect.
Ce ar trebui să conțină o trusă medicală completă pentru călătorie
Pare că trusa de medicamente și produse pentru starea de bine în vacanță este pe punctul de a depăși dimensiunile unui bagaj de cabină acceptat de companiile aeriene low-cost, însă vorba „mai bine să previi decât să tratezi” rămâne extrem de valabilă.
Înainte de toate, Dr. Maria Ilie are un sfat pentru călătorii care urmează un tratament medical la momentul plecării: „Dacă veți pleca în străinătate, vă recomand să aveți cu voi medicamentele care nu se pot cumpăra din respectivele destinații fără o prescripție medicală, să le păstrați în ambalajul original și să luați cu voi rețeta sau scrisoarea medicală de la medic.”
Salvează această listă pentru a pune cele necesare în trusa medicală de luat în vacanță:
- un antiinflamator pentru durere: ibuprofen;
- un antitermic pentru febră: paracetamol;
„Atenție, paracetamolul nu se asociază cu consumul de alcool!”, avertizează dr. Maria Ilie, Medic Specialist Medicină de Familie.
- un antihistaminic (pastile) sau un gel / unguent cu antihistaminic pentru alergii;
„De asemenea, este indicat ca persoanele care au avut reacții alergice în trecut sau chiar un șoc anafilactic să ia cu ei penul cu adrenalină! Acesta se poate administra direct în coapsă și vă poate chiar salva viața până la sosirea echipajului medical.”
- un antispastic pentru dureri de burtă;
- un prokinetic, precum domperidonă, pentru situațiile în care ați luat o masă copioasă și experimentați disconfort abdominal și greață;
- un antidiareic pentru o eventuală gastroenterită;
- săruri de rehidratare orală;
- probiotice – a căror administrare trebuie începută de dinaintea plecării în vacanță;
- un antiacid pentru calmarea refluxului gastric și a arsurilor la stomac;
- pentru virozele respiratorii: un spray decongestionant nazal, pastile de supt sau spray cu analgezic și anestezic;
- un complex de vitamine și minerale pentru susținerea imunității, o combinație vitamina C, D și zinc;
- un sirop pentru tuse seacă și productivă;
- pentru răul de mișcare: pastile pe bază de ghimbir sau plasturi dedicați;
- pentru toaleta rănilor: un dezinfectant local pe bază de iod, plasturi, pansamente sterile
„Pe lângă trusa de medicamente, insist foarte mult să aveți cu voi și crema cu factor de protecție solară 50 care să fie aplicată o dată la două ore, un repelent de țânțari și de căpușe, o pensetă pentru extragerea căpușelor, dar și un gel cu antihistaminic pentru înțepături”, completează specialistul Medsana.
Întrebări frecvente despre trusa cu medicamente din vacanță
la care răspunde dr. Maria Ilie, Medic Specialist Medicină de Familie.
1. Este indicat să luăm antibiotice în concediu, „în caz că...”?
„Nu încurajez deloc autoadministrarea antibioticului fără indicația clară a medicului. Dar, dacă medicul curant consideră, poate prescrie un antibiotic preventiv. Însă, aș zice, mai degrabă, nu.”
2. Cum se păstrează medicamentele în vacanță, mai ales pe timpul verii?
„Ca reguli generale, medicamentele se păstrează la temperaturi moderate, între 15˚ și 25˚ C, într-un loc răcoros și uscat, ferit de umiditate, fără expunere la soare. Medicamentele se păstrează mereu în ambalajul original și nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor.
În cazul în care anumite medicamente necesită condiții speciale de depozitare, farmacistul trebuie să vă informeze despre acestea.”
3. Putem renunța la vitamina D într-o vacanță la soare?
„Picaturile cu vitamina D nu se uita in vacanta in cazul copiilor mai mici de 18 luni. Profilaxia rahitismului se face prin administrarea continua, zilnica, de vitamina D pana la varsta de 18 luni, iar mai apoi se administreaza in perioadele reci ale anului pana la 12-15 ani.”
Pentru orice alte întrebări suplimentare și/sau specifice vizavi de trusa medicală în vacanță vă recomandăm o programare la un medic generalist.
Echipa Medsana vă urează planificare conștiincioasă și vacanță frumoasă!