Tempertaura corporală normală se situează în jurul valorii de 37 grade Celsius, dar poate varia, la persoane sănătoase, cu +/- 1 grad Celsius.
Febra se definește drept creșterea temperaturii corporale peste 37,8 grade Celsius (măsurată la nivelul cavității bucale) sau peste 38,2 grade Celsius (măsurată intrarectal).
Temperatura corporală este controlată de la nivelul hipotalamusului. Centrul termoreglarii din hipotalamus menține temperatura la valori normale, cu o variație fiziologică de 0,6 grade Celsius pe parcursul a 24 ore (mai mare seara). Febra apare când acest veritabil termostat se resetează la valori mai mari, ca răspuns la diverși factori etiopatogenici. Temperatura corporală este determinată de balanța dintre producerea de căldură de către organism (în special la nivel hepatic și muscular) și pierderea de caldură, la nivel periferic.
Cauzele principale de febră sunt infecțiile – 74% (în special infecțiile respiratorii, gastrointestinale, urinare, dermatologice), neoplaziile (tumorile maligne – 10%) și stările inflamatorii (de orice etiologie, inclusiv cele induse de medicamente – unele antibiotice, antidepresive, antipsihotice, antiemetice, anticolinergince).
Febra de origine neurologică (traumatism cranian, accident vascular cerebral) sau de origine endocrină (hipertiroidism, feocromocitom) este mai rară. Substanțele implicate în producerea febrei se numesc pirogeni. Pirogenii pot fi exogeni (din afara organismului) – bacterii și produși bacterieni (toxine), virusuri – și endogeni (substanțe produse de organism ca răspuns la agresiunea suferită - interleukine, factori de necroză tumorală, prostaglandine).
Persoanele foarte tinere și vârstnicii pot avea mai frecvent anumite particularități ale mecanismelor de termoreglare, astfel încât nu fac febră. Sunt numeroase studii retrospective care arată că pacienții internați în secțiile de terapie intensivă și care fac febră au un prognostic mai bun decât cei care nu sunt febrili sau decât cei care au temperatura corporală peste 40 grade Celsius (ceea ce definește hipertermia).
Febra nu este însă, în majoritatea cazurilor singurul simptom al unei afecțiuni. De aceea, în funcție de simptomatologia asociată (respiratorie, digestivă, urinară) ne vom orienta către un diagnostic corect și prin investigațiile suplimentare pe care le vom recomanda pacienților. Importantă este și anamneza – spitalizări recente, proceduri invazive recent efectuate, informații despre medicația pe care pacientul cu boli cronice și-o administrează.
Contextul epidemiologic este și el important – contact cu persoane simptomatice febrile, călătorii recente în arii endemice).
În concluzie, chiar dacă din tabloul clinic al unui pacient simptomatic lipsește febra, avem o multitudine de alte metode pentru a ne îndrepta cât mai precis către un diagnostic corect.
Dr. Paul Dragomir, medic primar gastroenterologie, medic specialist medicină internă, doctor în științe medicale, Centrul Medical Medsana.