Dr. Arben Zguri, medic specialist obstetrică-ginecologie, doctor în științe medicale, specializare în reproducere umană asistată.
Inseminarea intrauterină. Pentru că femeia să rămână însărcinată, în urmă contactului sexual, spermatozoizii din vagin trebuie să treacă prin col, uter și să ajungă în trompele uterine unde după ovulație întră în contact cu ovocitul și astfel poate avea loc fertilizarea. Colul reprezintă o barieră naturală pentru spermatozoizi în drumul lor spre trompe. Inseminarea intrauterină este procedura prin care spermatozoizii sunt introduși direct în uter ocolind barieră cervicală astfel facilitând traseul lor către trompe. Procedura are loc la momentul ovulației, crescând astfel probabilitatea femeii de a rămâne însărcinată.
Există mai multe cauze pentru care cuplul nu concepe. Inseminarea intrauterină poate fi de folos în unele dintre ele.
Pentru că femeia să beneficieze de inseminare, e obligatoriu că trompele să fie permeabile.
Inseminarea poate ajuta femeile care nu au un istoric îndelungat de infertilitate, au o rezervă ovariană optimă, sunt tinere (de principiu până la 35 ani), dar care nu ovulează în mod regulat. Deasemenea, inseminarea este recomandată și când partenerul prezintă un număr redus de spermatozoizi în ejaculat, și/sau spermatozoizii au o mobilitate redusă. Inseminarea vine în ajutorul bărbaților care au probleme de erecție, în cazurile de ejaculare retrogradă, de malformații ale organelor genitale. Inseminarea se poate efectua când se dorește prezervarea fertilității. Barbații pot crioprezerva mostre de spermă cu scopul de a fi folosite ulterior, înainte de a efectuarea intervenției chirurgicale, chimio și radioterapie în cadrul tratamentului pentru cancer. De inseminare pot beneficia și cuplurile care decid să recurgă la donator de spermă. Femeile singure sau cuplurile lesbiene pot recurge la inseminarea cu donator de spermă.
Spermă se recoltează prin masturbare într-un recipient special și este trimisă la laborator unde se prelucrează în vederea inseminării. Odată colectată mostră de spermă este centrifugată, separată de lichidul seminal. Concentratul de spermatozoizi în mediu special este pregătit în vederea inseminării. Procedura este efectuată când pacienta este în preajma ovulației. Este o procedură simplă și durează câteva minute. Pacienta se așază pe masă ginecologică, medicul introduce un specul în vagin și vizualizează colul prin care introduce cateterul în uter și efectuează procedura de inseminare. De obicei procedura nu este dureroasă.
Rata de succes este în jur de 20% per ciclu și depinde de cauza infertilității, vârsta pacientei și dacă s-a efectuat tratament pentru inducerea ovulației. Tratamentul de inducție a ovulației crește riscul de sarcină multiplă în urmă inseminării intrauterine. Procedura nu crește riscul de malformații congenitale la copiii născuți în urmă inseminării. Riscul infecțios este neglijabil.
Fertilizarea în vitro este o metodă de reproducere asistată în care spermatozoizii și ovocitele sunt puse în contact în vederea fertilizării în condiții asistate în laborator. Embrionii rezultați în urmă fertilizării sunt transferați în uterul pacientei unde se pot implanta și are loc concepția. Excesul de embrioni se crioprezervă cu scopul de a fi folosiți ulterior. Inițial, fertilizarea în vitro a venit în ajutorul femeilor cu trompe afectate, blocate sau absente. Cu timpul, fertilizarea în vitro a devenit metodă de elecție pentru tratamentul diferitelor cazuri de infertilitate că endometrioza, rezervă ovariană redusă odată cu avansarea în vârstă, tulburările severe ale ovulației, infertilitatea masculină și cea inexplicabilă.
Principalii pași ai unui ciclu de tratament de fertilizare în vitro sunt: hiperstimularea ovariană controlată, recoltarea ovocitelor, fertilizarea, cultivarea embrionilor, embriotransferul și susținerea fazei luteale. Pentru stimularea ovariană sunt folosite medicamente care induc dezvoltare foliculară multiplă în scopul dezvoltării și recoltării ovocitelor. Numărul optim de ovocite recoltate că urmare a unei proceduri este între 9 și 14. Nu toate ovocitele recoltate fertilizează sau se dezvoltă normal după fertilizare. Medicamentele folosite pentru stimulare sunt analogi ai gonadotropinelor naturale, obținute prin inginerie genetică.
Pentru tratament se pot folosi și inductori enzimatici. Tratamentul de stimulare se monitorizează atent prin ecografie transvaginală și dozări hormonale pentru a determina momentul optim de recoltare a ovocitelor. Ecografia monitorizează numărul și ritmul de dezvoltare a foliculilor ovarieni. Dozarile hormonale măsoară răspunsul ovarului la medicația de stimulare. În general, sunt necesare 8-14 zile de stimulare. Când foliculii ating dimensiunile potrivite se efectuează declanșarea ovulației după care la 34-36 ore se efectuează recoltarea de ovocite.
Uneori ciclul de stimulare este anulat și nu se ajunge la recoltarea de ovocite. Anularea se poate datora fie răspunsului slab la stimulare fie răspunsului exagerat pentru a reduce riscul sindromului de hiperstimulare ovariană. Recoltarea ovocitelor este o procedură chirurgicală care se efectuează prin ghidaj ecografic, sub anestezie, de regulă în regim ambulatoriu. Procedura durează în jur de 30 minute, este bine suportată chiar dacă nu este lipsită uneori de complicații. După recoltare, ovocitele sunt examinate cu privire la maturitate și calitate. Ovocitele mature sunt plasate în mediu de cultură împreună cu spermatozoizii în vederea fertilizării (FIV) sau se efectuează injecție intracitoplasmică a spermatozoizilor (ICSI). În jur de 75% din ovocite vor fertiliza. Embriotransferul se efectuează la 2, 3 sau 5 zile după fertilizare.
Numărul maxim de embrioni transferați depinde de vârsta femeii și cauzele infertilității. Este de preferat să se transfere un singur blastocist cu scopul de a se reduce riscul de sarcină multiplă. Conform datelor publicate de Societatea Europeană de Reproducere Umană și Embriologie în 2016, rată sarcinii calculată per ciclu a fost de 27,1% pentru FIV și 24,3% pentru ICSI.