Copiii sunt cel mai frumos dar pe care îl primim de la viață, iar fericirea pe care o trăim în momentul în care aflăm că vom deveni părinți nu poate fi comparata cu nimic în lume. Viitoarele mame trec prin transformări pe toată perioada sarcinii, iar provorările nu sunt puține, cu atât mai mult acum, în plină pandemie. Dacă sunteți însărcinate, probabil că și pe voi vă macină o mulțime de întrebări, la care vă doriți un răspuns cât mai concret și real.
Din acest motiv, noi, prin intermediul specialiștilor, venim în întâmpinarea voastră cu răspunsuri la cele mai frecvente întrebări pe care viitoarele mame și le pun în această perioadă.
Sunt femeile însărcinate mai predispuse la infecția cu COVID-19 sau există un risc crescut la care se supun acestea în comparație cu populația generală?
Nu există nicio dovadă care să susțină faptul că femeile însărcinate sunt mai predispuse la infecția cu COVID-19 decât celelalte persoane. Cu toate acestea, din cauza schimbărilor prin care trec în timpul sarcinii, modificări ale corpului și ale sistemului imunitar, viitoarele mame pot fi afectate de unele infecții respiratorii.
Din acest motiv, este foarte important ca acestea să-și ia toate măsurile de precauție pentru a se proteja de noul coronavirus.
Cum se pot proteja femeile însărcinate împotriva COVID-19?
Femeile însărcinate trebuie să își ia aceleași măsuri de protecție ca toți ceilalți pentru a evita infecția cu COVID-19. Iată ce trebuie să faceți:
- Spălați-vă frecvent pe mâini cu apă și spun sau cu soluții pe bază de alcool.
- Păstrați distanța dintre voi și ceilalți și evitați locurile aglomerate.
- Evitați să vă atingeți ochii, nasul și gura dacă nu aveți mâinile igienizate.
- Acoperiți-vă nasul și gura cu un șervețel de punică folosință atunci când tușiți.
- Mai primesc femeile însărcinate îngrijire medicală în contextul actual?
Toate viitoarele mame, inclusiv cele testate pozitiv sau suspecte de COVID-19, au dreptul de a primi îngrijire medicală înainte, în timpul și după naștere.
Deci, nu uitați că trebuie să urmați în continuare toate consultațiile din timpul sarcinii. Suntem alături de voi și continuăm să realizăm toate testele de laborator care au ca scop evaluarea stării voastre de sănătate pe perioada sarcinii.