
Programarea pentru o scanare cu rezonanță magnetică se face, de obicei, în urma recomandării unui medic specialist. Înaintea investigației e bine ca pacientul să se informeze și să se pregătească pentru examinare conform cu condiția sa și tipul de RMN recomandat.
Scanarea de tip RMN se bazează pe reacția organismului la un câmp magnetic puternic, generat de un aparat de mari dimensiuni, într-un mediu controlat. RMN-ul este o investigație modernă, sigură și neinvazivă - nu folosește radiații și extrem de utilă pentru diagnosticarea corectă a multor afecțiuni, fără a afecta sănătatea pacientului.
Totuși, există unele situații punctuale în care pacienții își pun întrebări în mod justificat despre procesul de pregătire, având interes ca rezultatul scanării să fie unul precis, cu ajutorul căruia să se stabilească diagnosticul de boală corect:
SE POATE FACE RMN CU IMPLANTURI METALICE, STENT-URI SAU IMPLANT COHLEAR?
Înainte de a face un RMN, medicul radiolog și tehnicianul trebuie informați despre orice implant metalic, stent sau implant cohlear al pacientului, ideal cu prezentarea documentației medicale a acestor dispozitive, pentru ca specialiștii să evalueze corect situația.
În general, implanturile metalice și stent-urile sunt compatibile cu investigația RMN, totuși putând produce distorsiuni ale imaginilor din jurul lor, îngreunând uneori vizualizarea țesuturilor din acea zonă.În funcție de tipul de implant și de tipul de aparat, investigația poate fi realizată sub supraveghere medicală strictă.
SE POATE MÂNCA ȘI BEA APĂ ÎNAINTE DE UN RMN?
În general, înainte de majoritatea investigațiilor prin rezonanță magnetică se poate mânca și bea apă în mod normal. Totuși, există câteva situații în care unui pacient programat pentru un RMN este posibil să i se ceară să nu mănânce și nici să bea apă cu câteva ore (4-8 ore) înainte de scanare:
- Când RMN-ul se face în zona abdominală sau pelviană. Este posibil ca bolul alimentar și lichidele ingerate să provoace contracții ale musculaturii de-a lungul sistemului digestiv, distorsionând imaginile captate.
- Când RMN-ul se face cu substanță de contrast. Greața sau senzația de vomă pot apărea în urma injectării substanței de contrast, stare ce poate fi accentuată atunci când pacientul a consumat mâncare și lichide înainte de scanare.
SE POATE FACE RMN LA MENSTRUAȚIE?
În general, da, scanarea RMN la menstruație este atât sigură pentru pacientă, cât și precisă ca rezultat. Nu va fi un moment confortabil, este adevărat, mai ales în condițiile unei menstruații cu simptome puternice, de aceea se recomandă pacientei luarea unui analgezic înainte de procedură.
Totuși, în cazul în care vorbim despre un RMN al zonei pelviene pentru a evalua starea uterului, ovarelor sau a altor organe din zonă, este posibil ca secrețiile menstruale să producă neclarități ale imaginilor obținute, specialistul radiolog putând să recomande reprogramarea investigației.
În ce privește scanarea cu rezonanță magnetică a sânilor, mai ales în scop de screening, există surse care recomandă efectuarea investigației între zilele 3 și 14 ale ciclului menstrual de 28 de zile, când fluctuațiile hormonale nu au un impact considerabil asupra evoluției dimensiunilor țesuturilor din zona mamară.
SE POATE FACE RMN DACĂ EȘTI RĂCIT?
Teoretic, da: nici răceala în sine nu afectează rezultatul investigației cu rezonanță magnetică, nici pacientul răcit nu este pus în situație de risc. Practic, însă, simptomele răcelii – tuse, strănut, tendința de a scăpa de secrețiile nazale – pot determina pacientul să se miște în timpul procedurii, producând interferențe în procesul de captare a imaginilor.
Dat fiind că programarea pentru o scanare cu rezonanță magnetică se stabilește, în general, cu mai mult timp înainte de ziua investigației în sine, reprogramarea din cauza unei răceli survenite pe neașteptate poate fi o soluție cu greu acceptată de pacient. În acest caz, în urma consultărilor cu medicul de familie sau cu medicul radiolog, apelarea la medicație de ameliorare a simptomelor poate fi o cale de a trece în mod eficient printr-un RMN în zilele de răceală.
CANTITATEA DE APĂ BĂUTĂ ÎNAINTE INFLUENȚEAZĂ REZULTATUL INVESTIGAȚIEI RMN?
Dacă nu a primit alte recomandări vizavi de consumul de apă la momentul efectuării programării, este absolut în regulă ca pacientul să se hidrateze înainte de un RMN, la fel ca în oricare altă zi. Însă o cantitate în exces de apă sau de alte lichide consumată înainte de scanare poate duce la situația în care pacientul nu poate rezista stând întins și absolut nemișcat pe tot intervalul de timp necesar efectuării investigației, simțind nevoia să meargă la toaletă.
Există tipuri de scanare RMN – precum enterografia (scanarea intestinului subțire) – ce necesită ingerarea unei cantități mari dintr-un lichid special cu puțin timp înainte de procedură, însă pacientul va fi informat din timp despre acest protocol.
DACĂ EȘTI ODIHNIT TRECI MAI BINE PRIN RMN?
Fără îndoială, o persoană odihnită își poate controla mult mai bine atât mișcările involuntare ale corpului, cât și starea emoțională în comparație cu un pacient obosit și, implicit, stresat, cel dintâi trecând mult mai confortabil și mai eficient printr-o scanare cu rezonanță magnetică.
Mai mult, un studiu derulat de specialiști de la Universitatea din Montana în 2023 a scos la iveală că oboseala – fie rezultată în urma unei nopți de somn de proastă calitate, fie cea cronică, acumulată în timp – provoacă simptome de anxietate în general, cu atât mai mult atunci când pacientul urmează a fi pus într-o situație specială precum cea a unei investigații RMN.
PRODUSELE COSMETICE APLICATE PE CORP POT AFECTA REZULTATUL UNUI RMN?
Poate părea incredibil, dar este o întrebare extrem de legitimă. Iar răspunsul este afirmativ, fiind bazat pe prezența particulelor metalice în produse. Unele creme de corp, unele produse de machiaj, unele deodorante sau produse pentru păr conțin, cel mai adesea, oxizi de fier sau oxizi de titan, folosiți ca pigmenți. De asemenea, trebuie luat în calcul faptul că dioxidul de titan sau oxidul de zinc sunt frecvent utilizați sub formă de nanoparticule în cremele de protecție solară.
În cazul interacțiunii acestor particule cu câmpul magnetic emis de aparatul de rezonanță magnetică, pot apărea:
- Distorsiuni și zone neclare în imaginile captate, ceea ce ar putea duce la imposibilitatea stabilirii unui diagnostic corect.
- Iritații și arsuri produse de încălzirea acestor particule existente pe piele sub acțiunea câmpului magnetic.
Cea mai sigură cale pentru a avea o scanare RMN cât mai lipsită de riscuri, disconfort și interferențe în citirea rezultatului este informarea minuțioasă asupra procedurii și a modului de pregătire pentru aceasta, din surse de încredere și prin discuții cu medicul curant și, respectiv, cu specialistul responsabil cu efectuarea investigației.