Quick Access
Medsana Noutăți

Când intoleranța la căldură trebuie să ne ducă cu gândul la o afecțiune?

De câțiva ani încoace, ne confruntăm cu două realități: pe de-o parte schimbările climatice au făcut ca verile României să fie din ce in ce mai greu de suportat și  hipertiroidismul a devenit una dintre cele mai frecvente afecțiuni endocrine. Cele două realități nu au legătură între ele, însă ar trebui să știm când suferim de căldură cu un motiv patologic, și nu cu unul strict meteorologic.

După diabet și osteoporoză, hiperactivitatea glandei tiroide a devenit, la nivel global, una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale sistemului endocrin. Hipertiroidismul – având ca produs o secreție excesivă de hormoni tiroidieni – efectiv „aruncă în aer” metabolismul, făcând ca totul să se întâmple pe repede-înainte în organism. Astfel, tabloul clinic al acestei afecțiuni se compune din următoarele simptome:

  • scădere în greutate nejustificată de regimul alimentar sau de stilul de viață al pacientului;
  • tremor al extremităților;
  • senzație de căldură însoțită de transpirații generalizate;
  • tahicardie – puls ridicat în mod constant, peste 90 de bătăi/minut;
  • insomnie;
  • nervozitate, anxietate;
  • hiperdefecație – mai multe scaune pe zi.

„Acest tablou clinic poate fi complet – ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori – sau unele dintre simptome să fie mai ușoare și, prin urmare, trecute cu vederea de către pacient. De exemplu, în cazul vârstnicilor, la care sunt predominante simptomele cardiovasculare, precum tahicardia sau tahiaritmia, apar valori mari ale tensiunii arteriale care nu mai pot fi controlabile cu medicația uzuală”, explică doamna dr. Anca Belușică, Medic Primar Endocrinologie la Clinicile Medsana.

Hipertiroidismul poate apărea la orice vârstă, inclusiv în anii copilăriei, însă cele mai multe dintre cazuri apar la persoane cu vârste între 20 și 50 de ani. În ce privește predispoziția sexelor către această afecțiune, statisticile realizate la nivel global au arătat că femeile se confruntă cu un risc de 5-10 ori mai ridicat să dezvolte boala decât bărbații.

 

Chiar și vara, semnele de întrebare au o rezolvare clară

Cercetările privind schimbările climatice din ultimul secol spun clar: întreaga Europă – nu numai România – se confruntă de ceva timp cu o medie de temperatură anuală mai ridicată decât cele înregistrate la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum și cu valuri de căldură de durată și de intensitate mai mare, fenomen observat începând cu anii `70. Pe scurt, sezonul cald e tot mai cald și tot mai amplu în configurația calendaristică a anotimpurilor, inclusiv pe teritoriul țării noastre.

În aceste condiții, cum știm dacă să ne alarmăm vizavi de intoleranța la temperaturile sufocante sau să o considerăm ca o sumă de reacții firești a organismului? Ne lămurește specialistul endocrinolog Medsana, doamna dr. Anca Belușică: „Vara, la temperaturi ridicate, cu toții experimentăm senzație de căldură, transpirații, tahicardie (mai mult sau mai puțin), insomnie, nervozitate, dar la hipertiroidism totul este resimțit pe o scară mult mai mare și, indiferent dacă pacientul cu hipertiroidism este într-o încăpere cu temperatură optimă, controlată, aceste simptome nu dispar, lucru care se întâmplă la persoanele care nu suferă de această boală”.

Astfel, în cazul prezenței hipertiroidismului, tabloul clinic trebuie să existe permanent, nu intermitent, indiferent de condițiile de mediu. Atunci când lucrurile nu mai revin la normal, indiferent de aerul condiționat sau de răcoarea munților, cel mai probabil există o problemă legată de funcționarea excesivă a tiroidei.

Cine trebuie să fie mai atent la analiza personală a stărilor de disconfort din timpul perioadei caniculare? 

  • Persoanele care au antecedente patologice legate de glanda tiroidă.
  • Persoanele care cunosc antecedente de gen medical sau colaterale din familie.â
  • Persoanele cu diabet de tip 1 sau 2.
  • Persoanele care urmează un tratament care implică medicamente cu iod în compoziție.
  • Fumătorii. 
  • Pacienții cu anemie pernicioasă (afecțiune produsă de absorbția insuficientă a vitaminei B12).
  • Pacienții cu insuficiență suprarenală (boala Addison).
  • Femeile care au trecut prin sarcină în ultimele șase luni.